Mihai Soichiță a hotărât să-l scoată din teren pe Arman Karamyan, în minutul 38 al partidei cu Poli Iași, nemulțumit de randamentul armeanului. Fotbalistul, care a fost înlocuit cu Toja, a fost foarte nervos în momentul schimbării și a plecat direct la vestiare.
Gigi Becali condamnă atitudinea jucătorului și spune că acesta nu va mai avea loc la Steaua.
„Mâine o să le intre banii jucătorilor. Dacă vor câștiga meciurile cu Rapid și cu Poli Timișoara, mai au încă 10.000 de EURO de fiecare. Cum să nu mă încânte jocul, când revii de la 1-0. Stoichiță a vrut să-l odihnească pe Kapetanos pentru meciul cu Rapid, dar când a văzut ce e în teren, l-a băgat. Karamyan s-a supărat când a fost schimbat? Nu mai pot eu să dorm diseară din cauza asta. Jucătorii cu figuri n-au loc la Steaua. El n-a mai rămas nici măcar să vadă meciul. Înseamnă că nu-l interesează când câștigă echipa.”, a declarat Becali la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER